Despre seria de boxe Mackie DLM am mai scris în articolul de aici, dar simt nevoia să revin. Inițialele DLM vin de la Digital Live Monitor și spun adevărul despre aceste boxe active. E drept, prețul pare destul de mare, dar dacă stai puțin să te gândești, fiecare boxă din seria DLM are o putere de 2000 de W iar orice alt tip de boxă activă cu o putere atât de mare costă cu siguranță mai mult.
Cele 3 boxe din serie (DLM 8, DLM 12 și subwoofer-ul DLM 12s) pot fi folosite de sine stătător, în funcție de aplicațiile de care ai nevoie. Pentru cineva care cânta live cu o chitară acustică și cu vocea, DLM8 este alegerea perfectă. Nici nu are nevoie de altceva pe scenă. Mixerul digital Mackie DL2 cu care sunt dotate boxele DLM8 și DLM12 îți oferă soluții de mixare a celor două canale disponibile.
Fiecare canal are mufe de intrare combo (XLR/Jack), volum separat, EQ în 3 benzi și un procesor cu 16 efecte. Asta înseamnă că nu mai ai nevoie nici de prea multe cabluri nici de mixer separat și nici de un om care să le păzească. Pur și simplu te conectezi la boxa DLM, faci câteva reglaje și ești gata de spectacol. Iar cu o greutate de 10 kg (DLM 8) sau de 14,1 kg (DLM 12) sunt și foarte ușor de manevrat. Să nu uităm că vorbim de o putere de 2000 W pentru fiecare boxă. Cu câte o astfel de boxă pe câte un stativ în stânga și în dreapta scenei deții un sistem PA de 4000 de W pe care efectiv îl poți lua în brațe și sui în taxi la sfârșitul oricărui tip de eveniment. Bineînțeles că aceste boxe active pot fi folosite și ca monitoare de scenă.
Majoritatea DJ-ilor care mixează la diferite evenimente au dat cu siguranță peste sisteme PA sub asteptări. Acum poți avea propriul tău sistem PA care încape incredibil de ușor în portbagajul oricărei mașini. Ai nevoie de mai mulți bași? Nicio problemă. Subwooferul Mackie DLM 12s este cu siguranță răspunsul de care ai nevoie. Acesta este dotat cu procesorul digital Mackie DLP, intrări stereo, ieșiri full range și high pass și un crossover integrat care are preseturi pentru orice boxă Mackie dar și opțiunea de editare pentru a putea fi folosit cu orice alt tip de boxă.
Pe lângă faptul că sunt foarte mici și compacte, un alt atu evident al acestor boxe este că sunt și foarte rezistente. Cei de la Mackie au vrut să arate asta aruncând cu boxa pe scări. Vă avertizăm că imaginile care urmează pot fi considerate împătimiții sistemelor de redare audio extrem de violente.
Poți achiziționa boxa activa Mackie DLM 8 din magazinul online Pro AV Shop la prețul de 3874 lei (TVA inclus).


