Despre EQ

În căutarea mixului perfect, equalizerul este unul dintre cele mai vechi ajutoare. Utilizat cu moderație, EQ-ul poate da claritate într-un sound aglomerat. Folosit cu precizie, poate elimina sunete pe care ne-am fi dorit să nu le fi înregistrat. Totodată, poate separa chitări suprapuse, curăța „murdăria” din tobe sau da strălucire vocii. Dar EQ-ul este deseori prost înțeles și folosit abuziv, în încercarea de a repara o înregistrare proastă. Aplicarea cu moderație a EQ-ului poate face o înregistrare bună să sune perfect, dar nu poate salva o înregistrare slabă. Un mix bun începe cu o înregistrare bună, așa că încearcă să captezi cel mai bun sunet pentru a avea rezultate.

Orice sunet înregistrat are aplicată o formă de EQ. Înainte de a trece printr-un equalizer, dacă ai înregistrat o voce folosind un microfon și un preamplificator și asculți materialul la boxe, acelui track i s-a aplicat EQ de cel puțin cinci – șase ori.

Iată elementele ce influențează tonul înregistrării unei voci:

• Felul în care vocalul își folosește gura, gâtul și diafragma va afecta curba de frecvență a vocii
• Acustica încăperii
• Difuzoarele vor aplica și ele o formă de EQ la redare
• Fiecare inginer de sunet interpreteaza informațiile diferit, unii fiind mai sensibili la frecvențele înalte, alții la frecvențele joase
• Ai folosit compresie la înregistrare? Dacă da, tonul va fi afectat cu siguranță.

Equalizer-ele vin în toate formele și mărimile, dar controlează în general trei parametri: frecvența de selecție, gain și lățimea de bandă (Q). Pentru un mix bun, ai nevoie de un equalizer multiband parametric. Astfel, te poți concetra pe frecvențe specifice și poți sculpta efectiv sunetul oricărui instrument din mix.  Când vine vorba de EQ, contează calitatea, nu cantitatea. Majoritatea sunetiștilor au tendința de a face un instrument să iasă în evidență prin creșterea frecvențelor, dar rezultatele cumulate pot fi periculoase. Dacă adaugi doar 2 dB de gain la două instrumente, înseamnă că atunci cand vor apela la aceleași frecvențe (și o vor face cu siguranță), ai de fapt 4 dB de gain. Dacă adaugi prea mult gain când aplici EQ-ul, mixul va deveni foarte murdar. Dacă vrei să scoți un instrument în față, este indicat sa încerci să atenuezi frecvențele comune de la celelalte instrumente din mix.

Deși folosirea EQ-ului este un proces de editare pasiv, dacă adaugi mult gain, vei face equalizer-ul să se comporte ca un preamplificator, iar orice proces de amplificare înseamnă adăugare de zgomot si distorsiuni.

Lăsând toate aceste argumente deoparte, uneori este pur și simplu mai eficient să ridici un element al mixului decât să cobori zeci de alte elemente.

Tobele

Dacă mixul tău include tobe, mai mult ca sigur că vei petrece mai mult timp egalizând setul de tobe decât orice altceva. Pentru că tobele acoperă o gamă largă de tonuri, există multe alte instrumente în mix cu care se luptă pentru supremaţie pe anumite plaje de frecvențe. Toba mare și premierul sunt proeminente în structura unui cântec, așa că inginerii de sunet tind să revizuiască EQ-ul acestora în timp ce mixul crește. Aplicarea EQ-ului poate fi o soluție bună pentru track-uri de tobă mai puțin bune, dar este departe de a fi soluția universală. Asta pentru că track-ul fiecarui microfon de la tobe, conține sunete de la întreg setul de tobe, iar creșterea unei frecvențe poate aduce mai multe probleme decât rezolvă.

Pentru un sound de tobă mare rotund, încearcă să crești puțin frecvențele între 80 și 120Hz. Dacă adaugi gain frecvențelor din jurul valorii de 500Hz, scoți în evidență „click”-ul dat de lovitura pedalei în toba mare. Asfel poți preveni dispariția tobei mari din mix atunci când piesa ajunge inevitabil în formatul mp3.

Premierele au tot felul de dimensiuni și sunt făcute din materiale atât de diferite încât este prea dificil să generalizăm niște reguli legate de frecvență. Totuși, sunetul dat de cordar este în gama 5-10 kHz și dacă vrei un sunet de premier mai curat e bine să crești frecvențele din zona aceea. Dacă, însâ, premierul sună foarte înfundat, încearcă să scazi puțin frecvențele dintre 300 și 800 Hz.

O greșeală comună când se aplică EQ tom-urilor este creșterea frecvențelor joase pentru a le face să iasă în evidență. Desigur, dacă vei crește cu 2 dB frecvențele de pe la 100 Hz, tom-urile vor suna foarte puternic, dar mixul se va murdări teribil. O strategie mai bună este să lași în pace frecventele joase și să adaugi puțin gain pe la 5 kHz pentru mai mult atac. La fel ca la premier, e bine să scazi frecvențele dintre 300 și 800 Hz să scapi de sunetul înfundat.  Aproape orice tom rezonează, are coadă. Deși primul impuls ar fi să aplici un noise gate, un pic de corecție ar putea face totul să sune mult mai natural. Folosește un equalizer multiband, selectează o lățime de bandă îngustă și plimbă-te prin gama de frecvențe medii. Când localizezi frecvența care rezonează, scade câțiva decibeli pentru a face reacția să dispară.

Microfoanele de atmosferă pot fi o binecuvântare. Poziția și distanța lor față de setul de tobe le face perfecte pentru preluarea ambianței, dar cineii prea puternici pot strica tot mixul. Încearcă să crești frecvențele din jurul valorii de 10kHz și să dai volumul mai mic. Astfel track-urile microfoanelor de ambianță se vor aerisi fără să sune prea metalic.

Basul

Pentru că „basul și cu toba mare” ocupă aceeași gamă de frecvență și de obicei lucrează împreună, sau cel puțin așa ar trebui, e bine sa folosești un EQ diferit pentru fiecare dintre ele. Alege ca un instrument să fie mai rotund, mai așezat, iar celălalt mai energic, mai puternic.

Dacă track-ul de bass a fost înregistrat direct, prin DI, sunt șanse ca acesta să sune mai plat comparativ cu un track de bass înregistrat cu un amplificator de bas preluat cu microfon. Însă, track-ului înregistrat cu DI i se va aplica mai ușor o corecție EQ, tocmai pentru că este mai puțin colorat.

La fel ca și cu toba mare, pentru un sunet rotund al basului electric trebuie crescute fercvențele dintre 80 și 120Hz. Pentru mai mult atac, poţi să creşti frecvențele din jurul valorii de 1kHz dar nu face asta prea mult, pentru că riști să scoți în evidență și zgomotul făcut de ciupirea corzilor cu degetul sau pana.

Chitara

Chitara este un instrument foarte instabil. Când vine vorba de chitara electrică, dacă ești norocos și dai peste un chitarist care-și cunoaște sound-ul, amplificatorul și efectele, e bine să intervii cât mai puțin posibil.

Dacă ai două chitări care cântă în același timp și se încalecă, un pic de EQ le poate ajuta să se distingă una de cealaltă. Încearcă să crești frecvențele din jurul valorii de 100 Hz la o chitară în timp ce le scazi la cealaltă. Experimentează mai departe cu frecvențe mai înalte, între 750 Hz și 10 kHz, pentru o strălucire aparte. Taie din frecvențele dintre 250 și 500 Hz dacă ți se pare că sună prea dur și/sau înfundat.

Chitara acustică este deja un alt instrument iar sunetul depinde de la o chitară la alta. Dacă o preiei cu microfon și microfonul este prea aproape de gaura de rezonanță, sunetul va fi prea murdar, amestecat. Asta se poate repara cu o ușoară reducere a frecvențelor de100 Hz. Totodată, microfonul poate capta din rezonanța lemnului, ceea ce va crea un sunet înfundat, mai ales în jurul mediilor. În acest caz, e bine să reduci gain-ul frecvențelor dintre 300 și 400 Hz. Nu uita să scoți în față stralucirea și vibrațiile corzilor cu puțin gain la frecvențele între 750 Hz și 10 kHz.

La final, ține minte un singur lucru. Nu există decât o regulă când vine vorba de EQ: folosește-ți urechile. Contează cum sună, așa că închide ochii și ascultă. Ajustează EQ-ul și ascultă din nou. Ascultă modificarile făcute în ansamblu, în mix, nu pentru fiecare instrument în parte. Să nu ajungi să depinzi de indicatoare sau să faci ajustări doar pentru ca ai citit undeva că altcineva face întotdeauna așa. Fiecare instrument în parte este diferit, fiecare cameră are o acustică proprie iar o metodă folosită cu succes de altcineva în alte condiții poate da greș în cazul tau. Ascultă. Atâta tot.

Share